PS Ignatie: Până la Hristos, şi de la El până în zilele noastre, nimeni, niciodată, nu a spus să ne iubim vrăjmaşii[2022-10-03]de Alexandru BobocPreasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit duminică la Mănăstirea Coşula, judeţul Botoşani. În omilia omilia sa referitoare la textul evanghelic duminical, ierarhul a scos în evidenţă unicitatea îndemnului dat de Mântuitorul, acela de a iubi pe vrăjmaşi. „Această învăţătură este una absolut nouă. Până la Hristos, şi de la El până în zilele noastre, nimeni, niciodată, nu a spus să ne iubim vrăjmaşii. Sunt îndemnuri de a-i răbda, de a suferi calomnia sau cuvântul rău pe care ni-l adresează şi ne răneşte, însă nimeni, niciodată, nu a spus: «Iubeşte-l pe vrăjmaşul tău, pe cel care te urăşte!»”, a spus Preasfinţitul Părinte Ignatie. „Hristos este Singurul din istoria umanităţii în viaţa căruia există o concordanţă perfectă între cuvânt şi faptă, între ceea ce a propovăduit şi ceea ce a făcut – nu a cerut nimic oamenilor fără ca El însuşi, mai întâi, să săvârşească, dându-ne curaj şi temei pentru a împlini ceea ce El ne cere”, a adăugat Episcopul Huşilor. „Măsura dragostei desăvârşite a lui Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, ne-a fost descoperită pe Cruce – tocmai în momentele în care omul, în nesăbuinţa şi în iluzia lui, a crezut că poate să-L omoare pe Dumnezeu. Din păcate, chiar şi astăzi unii cred că pot să-L «evacueze» pe Dumnezeu din lumea aceasta”. Hristos răspunde cu dragoste. Ne iubeşte, mai ales atunci când – tot conform logicii noastre, omeneşti – nu merităm să fim iubiţi. „Ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu!” „Chiar dacă ni se pare şocant, atitudinea de a răspunde cu dragoste celui care ne dăruieşte dragoste este una în zona umanului şi a celor care sunt păgâni”, a subliniat PS Ignatie. „Nici noi, cei din Biserică, cei care suntem chemaţi să fim, cu adevărat, ucenicii lui Hristos, nu reuşim să răspundem cu dragoste celor care ne calomniază. Nu este simplu, însă Domnul Hristos ne încredinţează că «ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu»”. Episcopul Huşilor a încheiat a încheiat explicaţiile la Evanghelie cu îndemnul de a răbda în faţa celor care ne asupresc şi de a rosti rugăciuni pentru ei. „Începutul împlinirii dragostei faţă de vrăjmaşi porneşte din punctul în care încercăm, pe cât ne stă în putinţă, să răbdăm şi, uşor-uşor, ne antrenăm mintea să spună o mică rugăciune, chiar dacă noi nu simţim acest lucru şi ne este peste putinţele noastre, peste structura noastră sufletească”. În timpul Sfintei Liturghii, Episcopul Huşilor a hirotonit ieromonah pe ierodiaconul Longhin Rotaru şi ierodiacon pe monahul Macarie Maisner, ambii din obştea Mănăstirii Bujoreni, judeţul Vaslui. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 442, Ultimul acces: 2026-10-13 08:35:23
|
Timp total: 0.03s...
[]:1